Avataruri

25,00 lei

Un Maestru este o fiinţă umană care, după ce a parcurs drumul evoluţiei şi a atins etapa finală a acestui drum – Drumul Iniţierii – care cuprinde cinci iniţieri de a intra în Regatul Spiritual. Cuvântul Avatar ne trimite cu gândul la ceva ce coboară din cer la om.
Două sunt caracteristicile omului care va deveni manifestarea specială a lui Dumnezeu: bhakti, iubirea pentru cel în care va apărea, şi dragoste pentru
cei a căror viaţă este chiar viaţa lui Dumnezeu. Numai când aceste caracteristici apar în om, el va putea deveni – în Universuri viitoare – un avatar, care va apare ca Dumnezeu pentru om.

Adauga la lista de dorinte
Adauga la lista de dorinte

Descriere

– Avataruri
– Ce este un Avatar
– Sursa şi nevoia de Avataruri
– Avataruri Speciale

Descarcă cuprinsul cărţii

×
×

Cart